|
Grecia sau Republica Elenă este o ţară din sud-estul Europei membră a Tratatului Nord-Atlantic, Uniunii Europene şi a zonei euro.
Grecia este situată în Peninsula Balcanică, la sud de Bulgaria, FRI Macedonia şi Albania şi la vest de Turcia. Are un litoral de 13.676 km la Mările Egee, Ionică şi Mediterană.
Considerată de mulţi drept leagănul civilizaţiei occidentale, Grecia are o istorie lungă şi bogată, timp în care şi-a răspândit influenţa pe trei continente.
Grecia este formată dintr-o parte continentală cu numeroase golfuri şi peninsule (Peloponezul, o peninsulă legată de continent prin istmul Corint) şi o parte insulară (aproximativ 3 000 de insule în Marea Egee, Marea Ionică şi Marea Mediterană). Insulele cele mai importante sunt Creta, Rodos, Corfu şi grupele Dodecaneze şi Ciclade. Grecia are aproximativ 15 000 km de coastă. Relieful se caracterizează prin predominarea masivelor muntoase, dispuse sub forma unor aliniamente paralele; Acestea continuă de fapt şirul Alpilor Dinarici din centrul Peninsulei Balcanice. Principalul şir montan îl reprezintă Munţii Pindului, care traversează partea centrală a Greciei. Cea mai mare altitudine se întâlneşte însă spre Marea Egee, Muntele Olimp - 2 971 m.
|